Premierul Ilie Bolojan mizează pe un „Plan de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice” pe care criticii îl traduc prin restricții de consum și perspective de întreruperi, nu prin sprijin direct la factură. Măsura e prezentată ca procedură administrativă, nu ca metaforă. În jurul ei se conturează același tipar de guvernare pe care i-l reproșează deja opozanții: tăierea costurilor și apelul la cumpătare, în lipsa unor soluții de protecție a populației.
Citește în 60 de secunde
Nu ai timp de tot articolul? Generăm pentru tine un rezumat scurt în 3-4 propoziții, pe înțelesul oricui.
Funcție beta · 1 utilizare pe zi pentru fiecare cititor. Limita va crește curând.
Planul de riscuri, citit ca drum spre raționalizare
În lectura critică a documentului, planul nu aduce investiții noi sau plafonări, ci pregătește terenul pentru limitarea consumului când sistemul e sub presiune. Mesajul implicit către casnici e să reducă folosirea aparatelor și să accepte intervale fără curent, dacă echilibrul rețelei o cere. Diferența față de o politică de plafonare e clară: greul cade pe consumator, nu pe intervenția statului în preț.
Autorii criticilor leagă abordarea de formula preferată a premierului — „nu se poate altfel” — folosită ca justificare pentru restricții succesive. În locul unor măsuri care să țină factura sub control, accentul cade pe disciplinarea cererii. Pentru un public deja lovit de scumpiri, semnalul e greu de digerat: statul anunță proceduri, iar casa rămâne cu becul stins.
Aceeași rețetă: tăieri pe linie, de la coaliție la consum
Criticii îi atribuie lui Bolojan un tipar repetat: a tăiat salarii și sporuri, a intervenit asupra pensiilor și a scos PSD din ecuația coaliției de guvernare. Acum, același instrument — tăietura — e proiectat asupra energiei. Nu e vorba, în această lectură, de o soluție tehnică izolată, ci de prelungirea unei logici de austeritate în care problema se „rezolvă” prin mai puțin, nu prin altfel.
Comparația cu criza energetică din 2020-2022 e folosită ca contrast. Atunci, răspunsul asociat PSD a fost plafonarea prețurilor și compensarea facturilor: cost bugetar vizibil, dar protecție directă pentru omul de rând. Rețeta actuală, reproșată guvernului PNL-USR, înlocuiește plafonul cu îndemnul de a consuma mai puțin. Una e să intervii în preț, alta e să ceri beznă voluntară.
PNL și USR, acuzați că cer cumpătare după liberalizare
O linie dură a criticilor vizează PNL și USR: partidele care au împins liberalizarea pieței și privatizări în energie ar cere acum populației să fie cumpătată. Argumentul e că mine închise și active vândute nu se pot compensa cu lecții de eficiență la priză. Când rețeaua e fragilă, vina e mutată de la deciziile de sistem către consumul casnic.
În aceeași cheie e vizat și ministrul interimar Pîslaru, acuzat că amenință cu pierderea fondurilor europene dacă se cere o protecție mai fermă a resurselor energetice. Critica inversează logica: la ce folosesc fondurile condiționate de la Bruxelles dacă industria stă și gospodăriile rămân fără curent. Fără energie stabilă, proiectele pe hârtie nu se traduc în fabrici și locuri de muncă.
Apelurile la sacrificiu amintesc, pentru critici, de perioada restricțiilor din pandemie, când mesajul public era să stai în casă și să reduci totul „dacă îți pasă”. Diferența de domeniu nu șterge asemănarea de metodă: cetățeanul e tratat ca variabilă de ajustat, nu ca beneficiar al unei politici care îi ține costurile sub control.
Ce nu acoperă planul și ce rămâne în suspensie
Din materialul critic reiese mai degrabă ce lipsește decât ce e asumat transparent: calendar clar al eventualelor întreruperi, volume de consum vizate, costuri pentru economie și alternative de investiție rapidă în producție. Fără aceste elemente, planul de riscuri rămâne un cadru administrativ greu de verificat din afara Palatului Victoria, dar ușor de citit ca preludiu la raționalizare.
Pentru guvernul Bolojan, proba nu e formularea unui regulament în plus, ci dacă poate arăta altă cale decât tăierea. Criticii cer recunoașterea eșecului de până acum și loc la masă pentru politici de construcție, nu doar de restricție. Până la un răspuns oficial cu cifre, termene și măsuri de protecție a facturii, mesajul public rămâne cel pe care opozanții îl denunță: mai puțină lumină, aceleași explicații.
Laura Țăran
Laura Țăran s-a născut și a crescut în Oradea, orașul despre care scrie astăzi cu drag. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Oradea, specializarea română–engleză, și mult timp a crezut că drumul ei e undeva prin edituri sau la catedră. Pasiunea pentru scris și curiozitatea față de ce se întâmplă în jurul ei au adus-o, până la urmă, în presa locală. Nu are studii de jurnalism — învață meseria pe teren, articol cu articol — dar compensează prin grijă pentru cuvânt și pentru informația verificată. Scrie despre oameni și evenimente simplu și clar, fără înflorituri. Poate fi contactată pentru sesizări sau sugestii de subiecte.
