Canalul Bâstroe nu „fură” apa Dunării, arată datele hidrologice

Speculațiile conform cărora Ucraina ar devia apa Dunării prin canalul Bâstroe revin în dezbaterea publică pe fondul debitului scăzut al fluviului. Directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică, respinge aceste temeri: redistribuția apelor din Deltă e urmarea a aproape 150 de ani de lucrări hidrotehnice, iar impactul canalului ucrainean rămâne local.

Potrivit specialistului, brațul Chilia prelua la mijlocul secolului al XIX-lea peste două treimi din debitul Dunării. Astăzi cota a ajuns în jur de 40%, restul fiind preluat de Sulina și Sfântu Gheorghe. Schimbarea nu e legată de dragajele recente de pe Bâstroe, ci de intervenții succesive începute încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Cum s-a redistribuit apa între brațele Deltei

După Războiul Crimeei, în 1856, distribuția naturală favoriza clar brațul nordic: peste două treimi pe Chilia, peste 20% pe Sfântu Gheorghe și restul pe Sulina. Prima intervenție majoră a fost tăierea meandrelor pe Sulina, proiectată de Comisiunea Europeană a Dunării sub conducerea inginerului Sir Charles Hartley. Panta hidraulică pe brațul mijlociu a crescut, iar apa a început să fie atrasă dinspre Chilia.

În secolul XX au urmat alte lucrări cu efect cumulativ. Instalarea unui epiu — un dig de dirijare — la Ceatal Izmail a sporit debitul spre brațul Tulcea. Rectificarea meandrelor de pe Sfântu Gheorghe, în anii 1980, a crescut și ea debitele pe acest braț. O parte redusă din apa Sfântului Gheorghe ajunge spre complexul Razelm-Sinoie.

“

Dacă în 1860 cam 2/3 din debite mergeau pe Chilia, acum procentul a ajuns în jur de 40%

Chilia rămâne totuși cel mai activ braț al Deltei, chiar și cu cota redusă. Evoluția pe scară seculară ține de competența de transport a apei și a sedimentelor spre mare, iar zona nordică a Deltei a fost cea mai dinamică în ultimul mileniu. Intervențiile umane au modificat un echilibru care era oricum dinamic, nu static.

De ce impactul Bâstroe e local, nu asupra întregii Delte

Canalul Bâstroe leagă Marea Neagră de brațul Chilia pe o lungime de puțin peste 10 kilometri. Adrian Stănică arată că, strict legat de acest canal, efectul privește redistribuția debitelor între Bâstroe, Stambulul Vechi și alte brațe secundare. Dragarea unor praguri pe Chilia nu ar produce, în evaluarea sa, un impact semnificativ la scara întregii Delte.

Fluviul are o forță mare de transport al sedimentelor, astfel că un dragaj trebuie repetat des — cu costuri și timp pe măsură. Speculațiile că lucrări de dragare aflate la circa 300 de kilometri aval de bifurcația Bala / Dunărea Veche ar influența nivelul general al apei sunt, în formularea directorului GeoEcoMar, puerile și contrare legilor fizicii.

Specialistul amintește și situația de la Bala, unde brațul „fura” apă cu ajutorul stâncii Pârjoaia — un fenomen studiat de decenii, încă dinaintea construcției centralei nucleare, din cauza efectului asupra navigației. Au existat planuri de intervenție elaborate în mai multe rânduri, rămase însă neaplicate.

Dispute diplomatice, lucrări de întreținere și acordul din 2023

Bâstroe a tensionat relațiile bilaterale mai ales după februarie 2023, când ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, a anunțat public că există semnale de dragare cu posibil impact asupra mediului și Deltei. Ulterior s-a stabilit că acuzațiile au fost exagerate: pe cele două capete ale canalului — la intersecția cu Chilia și cu Marea Neagră — s-au făcut lucrări de întreținere, nu un proiect de anvergură nouă.

Istoricul disputei e mai vechi. Ucraina a demarat lucrări hidrotehnice pe Chilia și Bâstroe în mai 2004, pentru o cale alternativă de acces maritim spre porturile dunărene. Comisia de anchetă a Convenției de la Espoo a constatat în 2006 un impact semnificativ asupra mediului și încălcarea prevederilor convenției. În decembrie 2020, partea ucraineană a anunțat renunțarea la proiectul inițial și respectarea evaluării de impact.

În martie 2023, specialiștii români au primit acordul să efectueze măsurători pe brațul Chilia și pe canal, începând cu 15 martie. Conform mai multor surse, în decembrie 2023 România și Ucraina au ajuns la un acord care a închis disputa de aproape 20 de ani. Ucraina poate continua lucrările la calea navigabilă cu respectarea strictă a normelor de mediu europene și a pașilor din Convenția de la Espoo, pe baza acordului bilateral din 18 noiembrie 2022.

Autoritățile ucrainene au emis o autorizație de mediu care obligă la un program de monitorizare a speciilor de interes din Deltă — inclusiv sturionii — și a ecosistemelor protejate, înainte de lucrări. Delegația ucraineană a anunțat măsuri pentru încetarea proiectului inițial, considerat neconform. S-a propus totodată Comitetului de Implementare Espoo înlăturarea avertismentului emis Ucrainei în 2008, condiționat de demonstrarea conformității.

Ce rămâne de urmărit

Temerile din spațiul public românesc s-au legat și de concurența pe transportul naval: ideea că mărfurile ar putea migra de pe canalul Sulina pe Bâstroe. La un debit extrem de scăzut al Dunării, s-a adăugat și teama că apa s-ar scurge pe traseul ucrainean. Datele hidrologice pe termen lung și explicațiile GeoEcoMar nu susțin scenariul unei „sustrageri” de debit la scara Deltei.