Guvernul cere sacrificii gratuite industriei pentru un deficit de până la 2.500 MW

În plină stare de alertă energetică pentru luna august 2026, autoritățile mizează pe un apel la reducerea voluntară a consumului de electricitate. Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, arată că măsura poate aduce cel mult 100-200 MW, față de un deficit de vârf estimat la până la 2.500 MW. Expertul califică abordarea drept o transferare a pagubelor către companii și consumatori, fără mecanisme clare de plată.

De unde vine gaura din sistemul energetic

România importa deja aproximativ 1.700 MW în orele de seară, potrivit analizei președintelui AEI. Dacă s-ar opri și a doua unitate de la Cernavodă, necesarul de import ar putea depăși 2.500 MW, conform declarațiilor premierului preluate de specialist. Pe fondul caniculei, consumul mai poate urca cu circa 700 MWh, iar seceta lovește și statele vecine, astfel că nimeni nu garantează energia la frontieră exact în orele critice.

Starea de alertă a fost anunțată pe fondul scăderii producției, legată de debitele reduse pe râuri și pe Dunăre. În paralel, România plătește deja energie foarte scumpă: a doua cea mai scumpă din Piața pentru Ziua Următoare în primele șase luni ale anului 2026, subliniază Chisăliță. Oprirea completă a centralei de la Cernavodă ar împinge prețurile și mai sus, potrivit acelorași evaluări.

Expertul leagă criza de un șir lung de decizii: închiderea unor capacități considerate securitare, construirea de capacități fără stocare suficientă, ignorarea flexibilității consumului și speranța că importul va fi mereu disponibil. Când importul devine scump și nesigur, Guvernul descoperă „solidaritatea” voluntară, arată analiza AEI.

Voluntariatul energetic acoperă o felie mică din deficit

Dumitru Chisăliță estimează că reducerea voluntară ar putea ajunge, în zilele următoare, la 100-200 MW, cu o medie de aproximativ 150 MW. Contribuțiile estimate se împart între industrie (30-80 MW), instituții publice și centre comerciale ori de birouri (câte 20-40 MW), consumatorii casnici (20-50 MW) și reducerea iluminatului ornamental sau publicitar, plus alte categorii (câte 10-20 MW).

Chiar cu suprapuneri și variații, vorbim despre doar 5-10% dintr-un posibil deficit de seară de 1.500-2.500 MW. Primii 150-300 MW pot veni din tăierea climatizării, a iluminatului ornamental, a încărcării vehiculelor electrice, a pompelor programabile și a unor activități comerciale. Pentru următorii 500 MW trebuie intrat în industrie, unde factura economică poate depăși un milion de euro pentru fiecare oră de reducere, la care se adaugă riscuri tehnologice și comerciale.

“

Ajută? Da. Rezolvă problema? Categoric nu.

Așa rezumă președintele AEI raportul dintre efortul voluntar și dimensiunea găurii din sistem. Fără contracte din timp și fără plată, apelul rămâne un instrument de imagine, nu o soluție de echilibrare a SEN.

Industria nu e un bec pe care îl stingi seara

În stare de alertă cu reducere voluntară, consumatorii nu pot fi compensați pe un mecanism clar, atrage atenția specialistul. Guvernul cere companiilor să își întrerupă producția, să renunțe la marfă și la profit, să plătească în continuare salariile și să suporte penalitățile pentru comenzile nelivrate — în schimbul unui eventual mulțumesc. Chisăliță numește construcția „privatizarea pagubelor”: responsabilitatea e naționalizată în discurs, iar costul rămâne la firmă.

“

O fabrică nu este un bec pe care îl stingi la ora 20:00 și îl aprinzi la ora 23:00. În industrie există cicluri tehnologice, temperaturi care trebuie menținute, materii prime aflate în proces, instalații care nu pot fi oprite instantaneu și contracte cu termene ferme de livrare.

Întrebările care rămân fără răspuns oficial sunt concrete: cine plătește marfa neprodusă, rebuturile, repornirea instalațiilor și penalitățile comerciale. Răspunsul de fapt, spune expertul, e compania care acceptă să ajute sistemul. Într-un regim bine organizat, reducerea se contractează din timp: bani pentru capacitatea rezervată la scădere și plată separată pentru energia efectiv neconsumată, cu obligație fermă de răspuns când SEN are nevoie.

România încearcă să obțină același serviciu fără să îl plătească. Comparația făcută de președintele AEI e dură: e ca și cum statul ar cere unei centrale să producă gratis, din patriotism, sau unei firme de transport să livreze combustibil fără factură. La consumatori, autoritățile par să creadă că pierderea economică se acoperă din „responsabilitate” — care, subliniază el, nu plătește salariile și penalitățile.

Ce trebuia pregătit înainte de criză

Încă din 2025 era pregătit un mecanism ANRE de servicii de flexibilitate, prin care consumatorii sau agregatorii să fie plătiți pentru reducerea temporară a consumului. Primii 200 MW pot fi obținuți relativ repede, următorii 300 MW cu eforturi și costuri acceptabile, fără oprirea instalațiilor critice. Abia dincolo de acest prag se intră adânc în industrie, unde costul sare peste un milion de euro pe oră de reducere.

Ordinea de tăiere ar fi trebuit stabilită și contractată înainte de apariția crizei, nu pe genunchi, prin apeluri publice. Potrivit AEI, secvența logică este următoarea:

• consumuri complet amânabile
• procese industriale discontinue
• linii de producție care pot încheia controlat ciclul în curs
• procese electrointensive și continue