Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit pe 20 iulie

Creștinii ortodocși îl cinstesc pe 20 iulie pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, figură centrală a Vechiului Testament legată de secetă, ploaie și lupta împotriva idolatriei. Sărbătoarea figurează cu cruce roșie în calendar și este asociată, în tradiția populară, cu tunetele, grindina și ocrotirea celor care lucrează cu albinele.

Potrivit relatărilor din presă, aproximativ 145.000 de români își serbează onomastica în această zi. Sfântul este considerat și ocrotitorul spiritual al aviatorilor români și, implicit, al Forțelor Aeriene Române, iar a doua zi, 21 iulie, calendarul îl pomenește pe Sfântul Ilie-Pălie, legat în folclor de vizitiul carului de foc.

Cine a fost Ilie Tesviteanul

Conform tradiției bisericești, Ilie era fiul lui Sovac și provenea din cetatea Tesve, dincolo de Iordan – de la această localitate i se trage numele. A trăit pe vremea regelui Ahab, care a domnit 22 de ani în ținutul Samariei din Israel. Căsătorit cu Isabela, prințesă feniciană din Sidon închinătoare a zeului Baal, Ahab a impus poporului cultul idolatru și a înălțat un jertfelnic, atrăgând mânia divină.

Dumnezeu i-a încredințat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege și de a întoarce poporul la credința monoteistă. Proorocul a anunțat o secetă prelungită, apoi s-a retras pe malul râului Cherit. Foametea a cuprins țara vreme de trei ani și jumătate, până când poporul a recunoscut greșeala închinării la Baal.

“

Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu.

După ce mulțimea a strigat că Dumnezeul lui Ilie este cel adevărat, proorocul s-a rugat, iar ploaia a revenit și foametea a încetat. Tradiția spune că Ilie nu a cunoscut moartea obișnuită: a fost ridicat la cer într-un car de foc. Scriptura anunță că se va întoarce pe pământ la sfârșitul veacurilor, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru a se confrunta cu Antihristul.

Tradiții de Sfântul Ilie

În popor, ziua este legată de teama de trăsnete, ploaie torențială și grindină. Nu se lucrează la câmp de teama pagubelor. Dacă tună, se spune că merele și alunele vor fi viermănoase; dacă plouă, ploaia ar ține 20 de zile – superstiții păstrate în multe zone rurale, inclusiv în vestul țării.

Sărbătoarea este ținută cu deosebire de cojocari și de stupari. Se retează stupii, iar faguri de miere și mere sunt duse la biserică, spre binecuvântare, apoi împărțite de pomană. Se fac pomeni pentru morți, mai ales pentru copiii decedați, adesea tot cu mere. Conform mai multor surse, se culeg și plante de leac, în special busuioc, sfințite la slujbă.

În calendarul pastoral, Sfântul Ilie marchează miezul verii la stână. Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima oară după urcarea oilor. Tinerii și bărbații maturi aduceau iubitelor sau soțiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu migală. Tot acum se duc berbecii la berbecar. În județul Alba se ține, tradițional, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai veche și cunoscută sărbătoare populară din România, atestată documentar din 1816.

Ocrotitor al aviatorilor și al apicultorilor

Biserica îl privește pe Ilie drept unul dintre cei mai mari prooroci, făcător de minuni și aducător de ploaie în vreme de secetă. Asocierea cu fulgerele și cu carul de foc a făcut din el, în epoca modernă, ocrotitorul aviatorilor și al Forțelor Aeriene Române. Apicultorii îl cinstesc pentru legătura simbolică dintre roadele stupului, pomeni și binecuvântarea roadelor de vară.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române slujesc, de regulă, în această zi la catedrale, mănăstiri și biserici cu hramul Sfântului Ilie din țară. Nu au fost anunțate public, în sursele consultate, programe distincte pentru Oradea sau județul Bihor la această ediție a sărbătorii; credincioșii participă la slujbele din parohiile locale, unde se citesc textele dedicate proorocului și se sfințesc darurile aduse.

După 20 iulie urmează, pe 21 iulie, pomenirea Sfântului Ilie-Pălie. Pentru cei care poartă numele Ilie, Ilinca, Iliana sau derivate, ziua rămâne prilej de urări și de masă în familie, iar pentru gospodării – un reper al mijlocului de vară, când se evaluează roadele livezilor și starea stupilor înaintea restului sezonului cald.