Analistul economic Andrei Caramitru acuză ONG-urile de mediu și USR că au slăbit capacitatea României de a produce energie, într-un moment de presiune pe sistem. Într-o postare pe Facebook din 4 august 2026, el leagă protestele ecologiste, închiderea minelor și blocarea proiectelor hidro de ceea ce numește un colaps energetic și o dezindustrializare în curs.
Ce reproșează Caramitru ONG-urilor de mediu
Caramitru susține că opoziția față de centralele pe cărbune a redus treptat capacitățile de producție. El critică și protestele împotriva gazelor de șist, inclusiv cazul Chevron de la Pungești, pe care le prezintă ca pe o piedică în calea unei surse interne de energie. În logica sa, aceste decizii au avantajat Rusia și pe președintele rus Vladimir Putin.
Sper ca toți oengistii și ecologiștii sunt mulțumiți de colapsul energetic în care ne aflăm. Și se bucură și de dezindustrializarea economiei de care suferim acum. Bravo ați înfrânt!!!!
În aceeași intervenție, analistul le transmite criticilor săi un mesaj dur, legat de interesul Moscovei în slăbirea producției energetice românești.
Și Putin vă mulțumește din suflet, ați fost idiotii utili perfecți
USR și legea hidrocentralelor abandonate
Punctul central al acuzației vizează USR. Potrivit materialului care preia postarea, formațiunea a contestat și a reușit să blocheze la Curtea Constituțională legea pentru finalizarea hidrocentralelor abandonate. Punerea lor în funcțiune ar fi adus, în evaluarea citată, o cantitate importantă de energie în sistem.
O parte din rezerva energetică a țării ar fi putut veni tocmai din aceste proiecte mari de hidrocentrale, blocate ani la rând de ONG-uri de mediu și de demersuri politice asociate USR. În spațiul politic circulă inclusiv teza, neprobată public cu documente în intervenția analizată, că USR ar susține din umbră organizații vocale de mediu precum Declic, Bankwatch sau Greenpeace. Rămâne o alegație de culise, nu un fapt judecătoresc.
Minele de cărbune, PNRR și contrastul cu Germania
Caramitru și narațiunea legată de postarea sa readuc în discuție decizia din perioada pandemiei a fostului ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, de a închide mine de cărbune. Același Ghinea, prezentat ca artizan al PNRR din partea României, este acuzat că a agreat un plan de decarbonare dintre cele mai dure din Uniunea Europeană, într-un ritm remarcat inclusiv la Bruxelles.
Contrastul invocat este cu Germania, care și-a redeschis mine în timp ce România le închidea, fără să compenseze prin centrale pe gaz promise. Capacitatea asigurată de mine ar fi putut, în această lectură, să ofere o plasă de siguranță când centrala de la Cernavodă întâmpină probleme — un argument de securitate energetică, nu doar de politică climatică.
Barajele închise și efectul asupra populației
Un alt episod reținut în acuzații privește decizia ministrului USR al Mediului Diana Buzoianu de a închide mai multe baraje-cheie în toamna anului 2025. Ca efect, zeci de mii de oameni au rămas luni întregi fără apă — un cost social concret, dincolo de dezbaterea despre kilowați și ținte de decarbonare.
Împreună, firul tras de Caramitru leagă trei direcții: presiunea ONG-urilor asupra proiectelor de resurse, voturile și contestațiile USR pe hidrocentrale, plus deciziile de guvernare pe mine și baraje. Fiecare verigă este prezentată ca o restângere a marjei de manevră energetică a statului.
Dezbaterea rămâne deschisă pe fond: cât din criza de capacitate vine din politici de mediu asumată la nivel european și cât din blocaje interne contestate în justiție. Cert este că legea hidrocentralelor abandonate, odată oprită la CCR, nu mai poate livra rapid puterea promisă, iar sistemul energetic funcționează cu mai puține opțiuni de rezervă decât înaintea acestor decizii.
Laura Țăran
Laura Țăran s-a născut și a crescut în Oradea, orașul despre care scrie astăzi cu drag. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Oradea, specializarea română–engleză, și mult timp a crezut că drumul ei e undeva prin edituri sau la catedră. Pasiunea pentru scris și curiozitatea față de ce se întâmplă în jurul ei au adus-o, până la urmă, în presa locală. Nu are studii de jurnalism — învață meseria pe teren, articol cu articol — dar compensează prin grijă pentru cuvânt și pentru informația verificată. Scrie despre oameni și evenimente simplu și clar, fără înflorituri. Poate fi contactată pentru sesizări sau sugestii de subiecte.
