Muzeul Țării Crișurilor publică o explicație detaliată despre exuviae, resturile de exoschelet pe care le lasă artropodele după năpârlire. Materialul clarifică de ce insectele, arahnidele, miriapodele și crustaceele trebuie să-și schimbe „pielea” rigidă ca să poată crește și, uneori, să se metamorfozeze.
Publicitate
Citește în 60 de secunde
Nu ai timp de tot articolul? Generăm pentru tine un rezumat scurt în 3-4 propoziții, pe înțelesul oricui.
Funcție beta · 1 utilizare pe zi pentru fiecare cititor. Limita va crește curând.
În biologie, procesul se numește ecdiză. Exoscheletul vechi se desprinde, iar organismul iese din el cu un înveliș nou, inițial moale. Cuvântul latin exuviae înseamnă „lucruri dezbrăcate de pe un corp” și apare doar la plural; forma de singular exuvia este un neologism, neatestat la autorii romani.
De ce năpârlesc artropodele
Exoscheletul dur limitează creșterea. Prin ecdiză, animalul scapă de această constrângere și poate mări dimensiunile corpului. Noua cuticulă înlocuiește și structuri uzate: de pildă, poate oferi lentile externe noi pentru ochi. Imediat după năpârlire, artropodul este „proaspăt”, palid și moale. În una-două ore, cuticula se întărește și se închide la culoare.
În faza scurtă de moliciune, animalul se dilată. Creșterea membrelor și a altor părți acoperite de exoschelet se face prin transfer de fluide corporale din zonele moi, înainte ca noul înveliș să se rigidizeze. Ecdiza permite și regenerarea țesuturilor deteriorate sau a membrelor lipsă. Regenerarea completă poate cere mai multe năpârliri succesive, ciotul mărindu-se treptat până aproape de dimensiunea normală.
Etapele ecdizei
În pregătire, artropodul devine inactiv o perioadă. Urmează apoliza: separarea exoscheletului vechi de celulele epidermice de dedesubt. Glandele de năpârlire secretă un fluid, iar partea inferioară a cuticulei se desprinde. Fluidul digestiv rămâne inactiv până se formează partea superioară a noii cuticule.
Apoi, prin mișcări de târâre, organismul împinge înainte în vechiul înveliș. Acesta crapă pe spate și permite ieșirea. Fisura inițială apare adesea din combinația dintre mișcare și creșterea presiunii hemolimfei, care forțează expansiunea până la rupere — mecanism vizibil, de exemplu, la păianjeni. În timp ce cuticula veche este digeratǎ parțial, se secretă stratul nou.
Păianjenii și tarantulele: de câte ori năpârlesc
Arahnidele — păianjeni, scorpioni, căpușe, acarieni — năpârlesc regulat ca să crească și devin adesea reclusive înainte de proces. Păianjenii își schimbă, de regulă, pielea prima oară încă în sacul de ouă; puiul care iese seamănă deja, în linii mari, cu adultul. Numărul de năpârliri variază după specie și sex, dar se situează de obicei între cinci și nouă până la maturitate. Masculii, mai mici, se maturizează mai repede și trec prin mai puține ecdize decât femelele.
Înainte de năpârlire, păianjenii opresc hrănirea, de obicei câteva zile. Procesele fiziologice care desprind exoscheletul vechi pot schimba culoarea corpului, inclusiv prin întunecare. Contactul nervilor cu vechiul exoschelet se menține până târziu în proces. Noul exoschelet, încă teneral, trebuie să încapă un cadru mai mare decât stadiul anterior, deși animalul a stat strâns în cel vechi până la ieșire. De aceea, păianjenul nu umple complet noul înveliș și pare adesea ușor zbârcit.
O tarantulă tânără poate năpârli de mai multe ori pe an, pe măsură ce se maturizează. Exemplarele adulte o fac o dată pe an sau mai des, ca să înlocuiască membre pierdute ori peri urticanți. Semnele că năpârlirea e iminentă includ o nuanță mai închisă a exoscheletului. Dacă tarantula și-a folosit perii urticanți, zona cheală trece de la o culoare piersică la un albastru intens.
În timpul năpârlirii, tarantula stă ore în șir pe spate, aparent nemișcată, ca și cum ar fi moartă. Pentru a deschide vechiul exoschelet, contractă abdomenul (opistosomul) ca să pompeze suficient fluid în prosomă, la o presiune care crapă cuticula pe liniile de slăbiciune. Carapacea se ridică din față, ca un coif, rămâne prinsă în spate, iar animalul își eliberează membrele. În acest moment este vulnerabil. Întărirea și modelarea noului exoschelet pot dura ore la migalomorfele mari. Chiar și colții, cea mai dură parte a corpului, sunt moi la început, așa că păianjenul nu se poate hrăni până se rigidizează.
Ce rămâne după năpârlire
Exuviae sunt tocmai aceste „coji” abandonate: dovezi materiale ale creșterii și ale regenerării. Muzeul Țării Crișurilor le prezintă ca pe un fir de lectură despre biologia artropodelor, de la mecanismul ecdizei până la diferențele dintre specii și sexe. Pentru public, pagina muzeului transformă un termen tehnic într-o descriere pas cu pas a unui proces pe care mulți îl văd doar ca pe o piele uscată lăsată pe sol sau pe scoarță.
Materialul rămâne disponibil pe site-ul instituției, la secțiunea dedicată temei Exuviae, ca resursă de informare despre năpârlire, metamorfoză și regenerare la artropode.
Veronica Nistor
Veronica Nistor s-a născut la Oradea și a rămas legată de locurile de aici. A terminat Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea și a lucrat o vreme departe de presă, înainte să descopere că îi place mai mult să spună povești decât cifre. Este o voce nouă în redacția Bihor Info și își construiește experiența pe măsură ce scrie, fără studii de jurnalism în spate. O interesează poveștile locale care altfel ar trece neobservate și încearcă să le dea vizibilitate, cu accent pe corectitudine și pe verificarea informației. Scrie pe înțelesul tuturor și ascultă ce au de spus cititorii. Aștept sesizări și sugestii din tot județul.
