Ruși (că nu se putea fără), elvețieni (să dea puțină clasă), Republica Dominicană, americani. Un grafic atât de încâlcit încât ai nevoie de legendă. Mai lipseau marțienii și aveam colecția completă.
Publicitate
Citește în 60 de secunde
Nu ai timp de tot articolul? Generăm pentru tine un rezumat scurt în 3-4 propoziții, pe înțelesul oricui.
Funcție beta · 1 utilizare pe zi pentru fiecare cititor. Limita va crește curând.
Am deschis Gândul. Am văzut schema. Atât de complicată încât, sincer, te întrebi dacă e dosar sau joc de societate. E bine totuși că există ruși. Fără ei, pare, nu se mai lipește nicio narațiune.
Ok. Continui — pe schelet, nu pe ornament.
Ce zice, pe scurt, firul plângerii
Domnul Leu depune în 2024 o plângere. Rămâne. Până azi.
Versiunea lui, simplificată (atât cât se poate scoate din ce s-a complicat intenționat în spațiul public):
- se întâlnește cu Călin Georgescu;
- spune că ar avea nevoie de o finanțare;
- Georgescu i-ar fi zis, conform Leu: am eu niște băieți; îți dau ei șase milioane; dar dai un milion înainte — și nu lor direct, ci pe alte trasee.
Leu zice că a transferat. Pe încredere. La sumele astea, zice el, așa se face. Zice și că n-are interes politic. (Wink.)
Asta e scheletul. Restul — hărți, offshore-uri, steaguri pe jumătate de glob — umflă aerul din jur. Fără să răspundă la întrebarea de bază: de ce abia acum?
Doi ani pe saltea, trezire fix azi
DIICOT, în fond, spune că a durat să afle detalii. Se poate. Dosarele durează. Se mai poate și altceva: că timingul nu e neutru când omul din mijlocul poveștii are un capital politic pe care puțini din România îl mai ating.
Asta nu e o sentință. E o întrebare legitimă. Prezumția de nevinovăție rămâne. Audierile și perchezițiile nu sunt verdict.
Cine a nimerit poza din trafic?
Și mai e o întrebare — punctată bine pe social, inclusiv de BobbyD: cine stătea, dimineața aia, cu telefonul sau aparatul pregătit exact când a fost oprit în trafic?
Momentul nu era pe o agendă publică de presă. Nu era anunțat. Totuși au apărut imagini. Cine a făcut pozele? Cum a nimerit ora și locul unui gest pe care, teoretic, „nu-l știa nimeni”?
Poate e coincidență. Poate e cineva din dispozitiv. Poate e altceva. Până nu e explicat, rămâne gaura din narațiunea „spontană”.
Ce putem crede — și ce nu e judecat
Putem crede tot graficul. Putem crede că Leu a mers orbește cu un milion. Putem crede că justiția s-a trezit fix azi din somnul de doi ani. Ce nu putem e să pretindem că întrebările astea sunt „complotism” doar pentru că deranjează.
Întrebările sunt parte din meserie.
Călin Georgescu nu e condamnat în dosarul de azi. Domnul Leu își spune versiunea. DIICOT își face treaba — sau o arată. Noi ținem faptele pe masă și refuzăm să înghițim harta cu Republica Dominicană și restul lumii ca pe un adevăr deja judecat.
Rușii,… sunt peste tot. Convenient.
Laura Țăran
Laura Țăran s-a născut și a crescut în Oradea, orașul despre care scrie astăzi cu drag. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Oradea, specializarea română–engleză, și mult timp a crezut că drumul ei e undeva prin edituri sau la catedră. Pasiunea pentru scris și curiozitatea față de ce se întâmplă în jurul ei au adus-o, până la urmă, în presa locală. Nu are studii de jurnalism — învață meseria pe teren, articol cu articol — dar compensează prin grijă pentru cuvânt și pentru informația verificată. Scrie despre oameni și evenimente simplu și clar, fără înflorituri. Poate fi contactată pentru sesizări sau sugestii de subiecte.
