De la presiunea marilor trofee, la un demers fără costuri pentru oamenii obișnuiți. Cornel Blejan, fostul preparator fizic al Craiovei, vorbește despre noul său proiect și de ce refuză să ceară bani pe el
Publicitate
Citește în 60 de secunde
Nu ai timp de tot articolul? Generăm pentru tine un rezumat scurt în 3-4 propoziții, pe înțelesul oricui.
Funcție beta · 1 utilizare pe zi pentru fiecare cititor. Limita va crește curând.
După o perioadă intensă în sportul de performanță, Cornel Blejan revine acasă, pregătit pentru o nouă etapă. Ultimul an calendaristic i-a adus o experiență rară alături de echipa de fotbal Universitatea Craiova - un parcurs de excepție, încununat cu câștigarea celor trei trofee interne (Campionatul, Cupa și Supercupa României) și calificarea în cupele europene.
Acum, își dorește altceva: să aducă tot ce a învățat în marea performanță mai aproape de oamenii obișnuiți - de cei care vor o schimbare în viața lor, dar nu știu de unde să înceapă.
Reporter: Trei trofee din trei și o calificare europeană. Cum se simte linia de sosire după un an perfect?
Cornel Blejan: Se simte cu o mare recunoștință. A fost o perioadă intensă, cu multă muncă, responsabilitate și presiune, dar și cu satisfacții pe măsură. Să faci parte dintr-un parcurs încheiat cu o triplă istorică este ceva cu adevărat special, ce rămâne cu tine pentru totdeauna – și nu doar prin rezultate, ci prin tot ce ai trăit până la ele.
Reporter: Ce nu se vede de la televizor când ridici un trofeu?
Cornel Blejan: Că performanța se construiește nu doar cu ambiție și disciplină, ci și din capacitatea de a rămâne prezent, de a înțelege oamenii și de a-i susține în momentele în care poate nici ei nu mai văd foarte clar direcția.
În sport, de multe ori se vede doar trofeul, dar în spatele lui sunt procese, oameni, căderi, reveniri, stres, nervi, bucurii, frustrări, răbdare și foarte multe detalii care fac diferența.
Reporter: De ce simți că e momentul să faci schimbarea asta fix acum, acasă?
Cornel Blejan: Pentru că e momentul potrivit și mă simt mai pregătit ca niciodată. După tot ce am acumulat, simt nevoia să dau ceva înapoi – acasă, oamenilor, comunității. Celor care nu sunt într-un vestiar, nu sunt pe o scenă a performanței și nu concurează pentru trofee, dar au nevoie, la rândul lor, de un reper, de un început, de un sprijin.
Nu pot parcurge drumul în locul nimănui, dar cu siguranță mă simt capabil să ajut un om să facă primul pas. Iar uneori, acel prim pas devine fundația pe care se construiește ceva mult mai important.
Reporter: Când spui „să dai ceva înapoi”, la ce te referi mai exact?
Cornel Blejan: La experiență, timp, ghidare și, nu în ultimul rând, la prezență – la ideea de a fi acolo pentru oameni într-un mod simplu, clar și accesibil.
Trăim într-o perioadă în care oamenii primesc enorm de multă informație. Știu că ar trebui să facă mișcare, să doarmă mai bine, să se hrănească mai bine și să aibă grijă de corpul lor. Problema nu mai este lipsa informației; uneori, problema este că nu mai știm de unde să începem.
De multe ori, oamenii nu eșuează pentru că nu își doresc, ci pentru că începutul li se pare prea greu sau prea departe de realitatea lor. Iar dacă începutul presupune să schimbi zece lucruri din prima zi, este foarte posibil să nu schimbi niciunul.
Pe mine mă interesează exact acel punct în care omul spune: „Asta pot să fac”.
Reporter: Ce face ca primul pas să fie, de fapt, cel mai greu prag într-o schimbare?
Cornel Blejan: Pentru că avem tendința să vorbim foarte mult despre rezultate și foarte puțin despre început.
Vedem omul care a slăbit, sportivul care a câștigat sau persoana care și-a schimbat stilul de viață, dar rareori ne întrebăm cum a arătat prima lui zi. Iar prima zi aproape niciodată nu seamănă cu rezultatul final.
Cred că aici există ceva ce putem îmbunătăți: oamenilor li se prezintă de multe ori doar imaginea finală, iar atunci distanța dintre locul în care sunt și locul în care cred că trebuie să ajungă pare enormă. Și renunță înainte să înceapă.
Poate că ar trebui să vorbim mai mult despre începuturi suficient de mici încât să poată fi făcute.
Reporter: Cum transformi filosofia asta despre pași mici într-un proiect concret?
Cornel Blejan: Lucrez de ceva vreme la o idee în care cred foarte mult.
Nu este despre performanță, nu este despre presiune, nu este despre promisiuni spectaculoase sau trofee. Este despre oameni, despre ritmul lor. Fără a le cere să devină altcineva, ci doar oferindu-le contextul potrivit.
Reporter: Cum arată această idee în esență?
Cornel Blejan: E un mod prin care un om poate face un prim pas real către el însuși.
Poate că pare prea simplă la prima vedere. Nu-ți cere să fii într-o anumită formă fizică și nici să-ți dai viața peste cap de pe o zi pe alta.
Cere doar disponibilitatea de a începe.
Reporter: Cât de mic poate fi acest început?
Cornel Blejan: Atât de mic încât mulți oameni, la început, probabil că nu vor crede că poate conta.
Reporter: Pare mai mult decât un simplu proiect, e mai degrabă o filosofie.
Cornel Blejan: Da, într-un fel chiar asta este.
Trăim într-o perioadă în care totul ni se cere repede, mult și perfect. Oamenii ajung să creadă că, dacă nu pot face mult, atunci mai bine nu fac nimic, dar viața nu se schimbă întotdeauna prin pași mari, uneori se schimbă printr-un gest mic, repetat suficient cât să devină temelie.
Acest lucru mă interesează: punctul de pornire care nu sperie, nu apasă și nu judecă, dar care poate deschide o ușă.
Reporter: Cui i se potrivește cel mai bine proiectul pe care îl propui?
Cornel Blejan: Mă gândesc la oamenii care simt că au rămas puțin în urmă față de ei înșiși. Mă gândesc la cei care poate știu că ar avea nevoie de o schimbare, dar nu știu de unde să înceapă. Și mă gândesc la cei care au nevoie de îndrumare, ghidare și suport.
Vorbim despre oameni reali – cu program încărcat, cu oboseală, cu griji, cu amânări și, poate, cu neîncredere.
Tocmai de aceea cred că începutul trebuie să fie unul accesibil, pe care să nu-l respingi din prima doar pentru că pare prea greu.
Reporter: Crezi că ne-am îndepărtat atât de mult de noi înșine?
Cornel Blejan: Nu cred că trebuie dramatizat – viața pur și simplu și-a schimbat viteza.
Te trezești, ai lucruri de rezolvat, oameni care depind de tine, mesaje, telefoane, serviciu, familie, probleme. Ziua trece, apoi mai trece una... Și nu pentru că omul nu ar considera că el este important, ci pentru că aproape întotdeauna există ceva care pare mai urgent.
Corpul are această particularitate: de multe ori nu cere atenție imediată. Te lasă să amâni, până într-o zi când începe să o ceară tot mai mult și tot mai insistent.
Reporter: Despre ce e vorba, mai exact?
Cornel Blejan: Înainte de a vorbi despre „ce este”, să vorbim puțin despre „de ce există”.
Pentru mine asta este mult mai important, deoarece putem da foarte repede un nume unui proiect, putem explica mecanismul lui și le putem spune oamenilor ce au de făcut.
Dar, înainte de toate acestea, cred că merită să ne punem o singură întrebare:
„Cât timp mai păstrăm, într-o zi obișnuită, pentru noi?”
De acolo a pornit totul.
Reporter: Cu ce lecții pleci din fotbalul mare spre oamenii obișnuiți?
Cornel Blejan: Că valoarea unui proces stă în consecvență, că relația cu omul este esențială și că rezultatul nu vine doar din ceea ce faci, ci și din felul în care îl ajuți pe celălalt să creadă că poate continua.
În performanță, totul pare să fie despre a ajunge cât mai sus. Dar, dacă privești atent, totul începe de jos, cu bazele. Iar bazele, de cele mai multe ori, sunt mult mai simple decât ne imaginăm.
Asta vreau să duc mai departe.
Reporter: Când vom afla detalii?
Cornel Blejan: Foarte curând, dar cred că unele lucruri au nevoie de puțin spațiu înainte să fie spuse complet.
Mai este un lucru pe care vreau să-l subliniez încă de acum: acest proiect va fi fără niciun cost pentru participanți.
Știu că, de multe ori, lucrurile oferite gratuit nu sunt tratate cu aceeași responsabilitate ca cele pentru care plătim, dar nu mi-am pierdut încrederea în capacitatea oamenilor de a face diferența între gratuit și lipsit de valoare. Cred că oamenii pot cântări competența, experiența și autoritatea din spatele unui demers, indiferent dacă accesul la el presupune sau nu un cost.
Pentru mine, gratuitatea nu îi reduce valoarea, ci, din contră, elimină încă o barieră dintre om și primul lui pas.
Pe 15 octombrie voi explica exact despre ce este vorba și de ce am ales să construiesc acest demers în forma aceasta. Până atunci, aș prefera să le las oamenilor o singură întrebare.
Reporter: Ce întrebare?
Cornel Blejan: Cât de mult trebuie să dureze un lucru pentru ca el să fie important?
Întrebări scurte
Cine este Cornel Blejan?
Preparator fizic orădean, de 42 de ani, doctor în științele sportului. A lucrat 10 ani la Universitatea Craiova, în două perioade, începând din 2013, și a făcut parte din echipa tehnică în sezonul triplei campionat–Cupă–Supercupă.
Ce proiect lansează pe 15 octombrie și pentru cine e?
Un proiect fără niciun cost pentru participanți, gândit pentru oamenii obișnuiți care își doresc o schimbare în viața lor, dar nu știu de unde să înceapă. Detaliile le va prezenta pe 15 octombrie.
Laura Țăran
Laura Țăran s-a născut și a crescut în Oradea, orașul despre care scrie astăzi cu drag. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Oradea, specializarea română–engleză, și mult timp a crezut că drumul ei e undeva prin edituri sau la catedră. Pasiunea pentru scris și curiozitatea față de ce se întâmplă în jurul ei au adus-o, până la urmă, în presa locală. Nu are studii de jurnalism — învață meseria pe teren, articol cu articol — dar compensează prin grijă pentru cuvânt și pentru informația verificată. Scrie despre oameni și evenimente simplu și clar, fără înflorituri. Poate fi contactată pentru sesizări sau sugestii de subiecte.
